Astăzi am întâlnit acest subiect al „iubirii” femeilor pentru flori la Părintele Nicolae Tănase. În stilul ironic specific, părintele vorbeşte despre această tânjire contemporană a femeii ca soţul să îi aducă flori în termenii următori:
„Ce nu facem noi, bărbaţii, pentru femei, este ştiut. Ce ar trebui să facem, de asemenea este ştiut. Nu ştiu din ce motiv, nu am găsit încă explicaţia. Femeile (când spun femei mă refer la sex în sine, adică de la fetiţe până la cea mai deplină femeie), de la o vreme (nici asta nu ştiu de când, probabil de 100 de ani, de aceea nu ştiu de când), iubesc foarte mult florile. Dar nu le iubesc în chip obişnuit, ca noi toţi; şi noi, bărbaţii, iubim florile, în sensul că ne plac florile; nu există cineva care să spună: vai, nu vreau să văd o floare sau nu pot suporta să privesc la o floare. Dar femeile le iubesc într-un chip anume, adică: rupte şi dăruite. Ele nu iubesc florile acolo unde sunt, ele iubesc florile la ele. De aceea florile trebuiesc rupte şi dăruite. Cum şi de ce se întâmplă asta? Repetăm: nu ştim. La începutul secolului al treilea, un sfânt părinte – Sfântul Clement Alexandrinul – făcea afirmaţia că florile se cuvin morţilor. Dar a trecut aşa de mult din secolul al treilea până în secolul XX… şi sensul s-a schimbat. Şi dacă s-a schimbat, îl luăm aşa cum e. Şi am modificat: ducem flori şi morţilor, dar ducem cu soţ. Şi, pentru a face o distincţie, ducem femeilor fără soţ.”
Fragment din volumul despre căsătorie şi familie, în curs de apariţie la Editura Agaton.
Voi cum staţi cu florile? :)
N.
10 comentarii:
Pai, sincer, din cand in cand, florile rupte si daruite dau o ambianta placuta in casa. As prefera sa le vad afara, in curte sau gradinita blocului, dar de la fereastra "vastului" nostru apartament sunt incojurata de betoane, un salcam taiat, a ramas doar un visin pt care trebuie sa scot bine capul pe fereastra sa-l pot privi.
Ghioceii din padure de exemplu - cati ajungem la padure sa ne bucuram de ei acolo? Sau florile din gradina pe care le vinde o bunicuta. Bucuria e reciproca.
Tine mult de locul unde traiesti/locuiesti!
Eu nu stiu cum stau cu florile. Nu ma impresioneaza cand primesc un buchet dar imi place sa le am in casa, intr-o vaza. Cum spune si Aurelia, dau o ambianta placuta.
In schimb imi plac gradinile foarte bine ingrijite desi la tara nu am reusit sa am o gradina asa cum mi-as dori...
In concluzie : cum stau cu florile :) ?
Minunata abordarea bunicii.
Dar, dincolo de ea, cred ca florile naturale sunt minunate - indiferent daca sunt pe camp, in straturi sau in vaza. Viata lor e trecatoare oricum (ca si a noastra, doar ca ceva mai scurta), deci nu cred ca se supara sa imprastie culoare, prospetime si voiosie oriunde ar fi duse.
Apoi, poti avea si in casa la fel de bine o icoana langa care sa le asezi.
In fine, marturisesc ca e pentru prima oara cand aud ca florile s-ar cuveni mortilor:) Nu prea diger asocierea. Poate sa fi contat contextul in care a fost rostita aceasta declaratie? De ce ar fi acceptabil sa rupi o floare pentru un mort (care oricum nu se mai poate bucura de ea) dar ar fi condamnabil sa o rupi pentru un viu? De ce sa primeasca un om la plecarea din lume ceva ce ar fi fost reprobabil daca primea cat traia?
Mai vreau doar sa adaug ca florile artificiale imi sunt absolut odioase, aproape la fel de ca si suratele lor naturale, dar colorate artificial si spoite cu diverse prafuri lucitoare:)
(iar ca sa duc gandul intr-o „extrema radicala“ - pe acelasi ton de gluma al fragmentului: de ce ar fi in regula sa rupi o salata si sa o toci marunt, dar e trist sa rupi o floare si sa o pui in glastra? nu-i trist defel. floarea a fost facuta sa ne bucure si e in regula sa o rupem, dovada ca e acceptata si in biserica - iar salata a fost facuta sa ne hraneasca si nu se supara daca-i curmam brutal existenta)
Florile sunt minunate! Atat in casa, cat si in grdina sau in parc...imi plac mult florile si nu sunt de acord cu nota generala a articolului... in fond e o chestiune de gusturi, insa consider ca florile ne imfrumuseteaza viata si sunt placute vederii! Si stii cum e vorba... ce e frumos, si Lui Dumnezeu ii place!
Florile sunt foarte frumoase, ca tot ceea ce e dat de la Dumnezeu. In ziua de azi nu prea mai stim sa admiram o floare, a ajuns un simplu obiect de decor. Cata minunatie intr-o floare, cata puritate in petalele ei colorate( o culoare ce nu se poate obtine artificial,de catre om), stropite cu roua diminetii, cu cata simplitate sta sa o mangaie soarele!
Si numai dupa ce a facut Dumnezeu atatea frumuseti, a facut omul, pentru ca el sa se bucure de ele.
De aceea avem pornirea aceasta de bucurie cand primim o floare, de aceea le indragim,le vrem in casele noastre, le punem la icoane, le ducem in biserica...pentru ca sunt minunate:) nu cred ca ,,le doare'' daca le rupem si nu cred ca suparam pe cineva..numai sa nu le rupem din egoism sau rautate si apoi sa le aruncam. Daca le luam cu noi, sa le luam cu bucurie si cu gandul de a le oferi celorlalti (fete si baieti):)
http://www.exclusivnews.ro/wp-content/uploads/2010/03/flori5.jpg
eu nu ma supar daca aduce flori in ghivece :D
Mi-e mila de florile rupte.
Cand stiu ca le am pentru 3-4 zile in casa si dupa aceea le arunc la gunoi, mai bine ma lipsesc.
Sotul meu stie si nu-mi aduce decat rareori.
Am cateva ghivecele in casa si mi-e de ajuns.
Sunt frumoase florile in vaza, inveselesc casa. Dar tot nu pot sa nu ma gandesc cand le vad ... ca ele mor doar ca sa ma bucur eu 3 zile. :)
Imi plac mult florile, dar sa le vad in natura, fericite, la locul lor.
Cand merg in vizita, in 90% din cazuri duc o planta simpatica, inflorita, in ghiveci. Pana acum nimeni nu s-a suparat :D si sunt si eu impacata ca va trai mai mult de 3 zile. :D
Dragele mele, mulţumesc mult de comentarii! Nu am mai primit demult atâtea! :)
Să vă spun şi eu "cum stau cu florile":
Nu mă încântă prea tare să primesc buchete de flori, deşi mă bucur mult de dragostea cu care vin copiii mei de la cateheze cu câte un fir de trandafir.
Nu îmi place să îmi aducă soţul buchete de flori (mă enervează ideea de a da bani pe flori care se ofilesc în câteva zile), dar mă bucur când primesc o floare în ghiveci (deşi nu prea am timp să mă ocup de ele :D).
Mă bucur mult de florile mele din grădină, şi le prefer în grădină, nu în vază, deşi câteodată mai iau câte o floare larg deschisă de trandafir şi îi prelungesc viaţa punând-o să plutească într-un bol cu apă, cu scopul de a-mi ţine companie lângă mult prea utilizatul calculator...
Cu mare drag tai însă flori pentru biserică, şi am adesea senzaţia că acolo se grăbesc şi ele să vină :) (am avut câteva experienţe copleşitoare cu înfloriri în interval de câteva ore în Vinerea Mare, care m-au convins)
Natalia, draga mea, bun subiect, pt care îți multumesc!
Cam aceesi părere am, deși, recunosc, atunci când se întamplă să mai primesc o floare(fie de la copii, de la soț sau prieteni), mă înseninez instant :) Gestul e unul frumos și știu că este făcut cu dragoste.
Personal, cred că am multe de învățat de la bunicuța ta..
Bucurie!!
Simona (sau Alina :) ), bine ai venit!
Bunica mea e o femeie înţeleaptă, într-adevăr, aşa cum eu nu am mai întâlnit. Îi datorez enorm, ca şi toţi din familia mea.
Bucurie sfântă, te îmbrăţişez!
Trimiteți un comentariu