marți, 23 decembrie 2008

Asteptam colindatori

Greu mai ajung la calculator în aceste zile, dar am intrat (chiar de este târziu în noapte) să văd ce mai fac ceilalţi împreună-călători şi să vă spun ce am mai făcut eu. Părintele meu s-a îmbolnăvit vineri aşa de tare încât n-a putut să slujească sâmbătă şi duminică. Acum este mai bine, dar vă rog şi pe voi să îl pomeniţi să poată sluji Domnului în ziua Naşterii Lui.
Luni am fost la servici, iar azi am pregătit ultimele detalii pentru primirea colindătorilor, adică bradul:
masa:
am împodobit icoana Naşterii, care a stat aici tot timpul postului:
şi m-am apucat şi de mâncare, pentru ca mâine nu mai pot să fac prea multe, deoarece toată ziua primim colindători. Pentru că Irina ne-a lansat provocarea de a dezvălui "bunătăţile pe care le avem în plan", să vă spun meniul pe care l-am hotărât. Eu nu mă stresez prea tare cu mâncărurile de sărbători, pentru că:
  • în primul rând pentru că prefer să mă ocup mai mult de partea duhovnicească, adică să particip la slujbe şi să fiu cât de cât trează, nu leşinată de oboseală :)
  • pentru că după post papilele mele gustative percep o ciorbă/supă şi o simplă friptură drept delicatese, deci nu am nevoie de nu ştiu ce meniuri complicate
  • şi apoi pentru că organismul meu resimte trecerea de la perioada de post la cea de dulce şi evit mâncărurile multe şi grele.
Să trec deci la meniul (ceva mai bogat decât în alţi ani, pentru că de data aceasta sunt 4 zile de sărbătoare în care nu mai pot să gătesc):
Azi am pregătit sarmalele, urmând ca mâine să le pun doar la foc de lemne:
rulada, foile şi crema de la prăjitură, urmând ca mâine doar s-o asamblez.
Aşa că mâine aşteptăm toată ziua colindători care să ne vestească Naşterea Domnului, iar seara mergem la biserică, la Vecernia unită cu litia.
Natalia

10 comentarii:

Niko spunea...

Aveti o casa asa primitoare incat imi doresc sa fiu unul din colindatori! Bradul e asa de frumos... si imi place oala de sarmale, o sa razi, imi place si soba voastra! Toate fotografiile pe care le-ai postat au parfum de Craciun adevarat. E greu dar e minunat sa traiesti la tara.
Craciun fericit tie si parintelui!
Lumina lui Hristos sa va apere de rele si sa va aduca bucurie!

@irina_sweet_home spunea...

aaa, ce faina e oala de sarmaleee, trebuie sa ne luam si noi !

vreau sa fac si eu rulada de pui zilele astea, mi-a trimis Elena reteta

Anonim spunea...

Ce harnicuta ai fost Nati! Sanatate multa Parintelui! Si noi suntem bolnavi, eu si Marius, cred ca e o viroza urata, mi-a facut praf gatul...Craciun binecuvantat draga mea! Sa va bucurati de Nasterea Domnului si sa aveti binecuvantare de la El in anul care vine!

Natalia spunea...

Niko draga, te primim cu mult drag si bucurie cu colindul in casa noastra!
Ne place si noua bradul, desi artificial, de fapt chiar mai mult decat unul natural, pentru care m-ar durea sufletul ca a fost ucis pentru a avea noi 'miros' in casa...
E intr-adevar frumos Craciunul la tara, si viata in general. M-am obisnuit asa de mult incat acum cand avem cate o zi de oras resimt foarte greu incarcatura de agitatie, alergatura pentru desertaciuni, lipsa de timp pentru suflet, o 'robotizare' a omului in general.
Nasterea Domnului sa va fie de folos si te mai astept la noi, la tara, voi reveni cu poze.
Bucurie!

Natalia spunea...

Irina, e faina, sper sa fie si buna (adica sa nu crape sau ceva, ca e prima data cand o folosesc!). Acum sunt pe foc sarmalele si niste mirosuri prin casa de ma ia cu lesin... :)
M-am gandit si eu sa pun reteta (mi-am scris-o mai demult) pe blog, e pacat ca nu mai este, e f.buna! Zilele astea, cand oi prinde o sectiune :)

Natalia spunea...

Mari, n-am fost harnicuta, doar mi-am programat putine lucruri de facut, astfel incat sa reusesc sa le fac si sa mai am timp si de suflet.
Mare ispita si raceala asta de sarbatori, Domnul sa va dea sanatate sa va puteti bucura deplin de Nasterea Lui!
va imbratisez cu drag!

Elena spunea...

Natalia, ce frumos e la voi acolo! De abia acum am reusit sa citesc pe blogul tau, am avut niste zile tare obositoare cu pregatelile si cu bolile puilor mei. Hihi, eu am pregatit doua rulade de pui, pentru ca astea se termina primele, nu cad greu la stomac:)
Hai sa iti scriu aici ce meniu am avut noi: ciorba radauteana (tare usor si simplu de pregatit, dar extrem de gustoasa - usturoiul e secretul), friptura cu salata de sfecla, salata boeuf (asta o cere copilul mare mereu), rulada de pui si inca o rulada, o sa iti trimit reteta, pentru ca e tare usor de preparat, si dulciuri (prajitura snickers - postata si de Irina anul trecut, foi umplute cu frisca si nuca si tort dupa reteta de amandina a Laurei).

Laura spunea...

Draga mea Natalia, iti urez si eu...cu un pic de intarziere...dar din tot sufletul: Craciun fericit!!!
Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca si in noul an, pe tine si pe parintele...si pe toti cei dragi voua! :)
Ma bucur mult ca ai inclus rozetele pe lista ta! :P
Imi place ideea ta de meniu, nu foarte incarcat dar fooarte gustos!
...si imi place si cum arata rulada Elenei, de care imi este si mie tare dor!(Elena, te pup ca ai refacut amandinutele :D )
Prajitura cu bezea de nuca mi-a facut cu ochiul!!! ;)

Numai bine si multa sanatate va uram!!!
Fam. Sava si Milin! :)

Natalia spunea...

Ce ma bucur sa te "revad", Elena draga! Am primit si reteta de chec, multumesc mult! Tot 'snickers' am facut si eu, dar nu mai stiu de ce atunci cand am postat-o i/am zis 'prajitura cu crema de ciocolata' :)
Sanatate multa puilor tai si un an binecuvantat, va imbratisez cu drag!

Natalia spunea...

Laura draga, intarziata sunt si eu, caci abia azi am reusit si eu sa intru pe net, dupa ce a trecut Craciunul! :)
In ceea ce priveste meniul, vreau sa zic ca, desi nu a fost incarcat, inca mai mancam din el, pentru ca zilele astea nu prea am avut timp nici sa mancam :D.
Prajitura cu bezea de ciocolata (sau 'snickers' e delicioasa! :)
Multa sanatate si bucurie si voua, va imbratisam cu mult drag pe toti!
P.S. Si asteptam si retetele ;)!