miercuri, 14 septembrie 2011

Aşa ne-am pomenit (şi aşa vrem să murim?)


La ţară. Zicala „Aşa ne-am pomenit” are aspecte pozitive. Aşa, practic, s-a perpetuat credinţa, iar oamenii, neştiind neapărat de ce, au preluat ce i-au învăţat părinţii şi bunicii lor, intuind în adâncul lor că aşa e bine.
Dar ce te faci când „aşa ne-am pomenit” să nu mergem de Ziua Crucii la biserică? De ce? Pentru că în ultimii ani (probabil vreo câteva zeci) nu se făcea slujbă, ci fiecare stătea acasă aşteptând preotul. Cu toate că de 6 ani se face Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în această zi de mare praznic, noi tot "aşa ne-am pomenit": să stăm acasă, ieşind din când în când în uliţă, să vedem dacă "a plecat popa prin sat”.

Cât de greu se schimbă un obicei prost? Cât de greu se schimbă omul, mai ales când are o vârstă şi e „învechit în rele”? Întrebări pe care mi le pun câteodată. Retorice, desigur.

La Domnul toate sunt cu putinţă, însă nimic nu încalcă libertatea omului. Dacă el nu vrea, nu vrea şi pace.
N.

12 comentarii:

Anonim spunea...

Da, stiu cum e. Din pacate se poate si mai rau. Astazi, vorbind cu maica-mea la telefon, am sesizat o reactie de uimire la ea. Mi-a spus ca vede pe sosea carute cu oameni care vin de la culesul porumbului. Astazi, de ziua Crucii! Trist, nu?

Anonim spunea...

Nu te mai necaji, asa cum spune si Marilena, se poate si mai rau. Cel putin acolo e un "popa" care vine prin sat.......

corina spunea...

Schimbarea unei idei e foarte grea mai ales la ce-i mai invarsta!....
Inclusiv daca vrei sa faci o schimbare in casa inspre bine bineinteles nu prea ai acces prea mare!Asta e....

Anonim spunea...

Natalia draga, ni s-a intamplat si noua ceva asemanator in postul Sfintelor Pasti. Preotul dinaintea noastra nu slujea niciodata Sf Liturghie de sambetele mortilor si cand sotul meu a inceput sa slujeasca am auzit voci care au spus ca nu este cazul "sa inventam slujbe". Tot cam in genul "noi asa ne-am pomenit"..Totusi, parintele meu a slujit Sf Liturghie si cu fiecare saptamana venea mai multa lume, iar vocile refractare au inteles ca si la Patriarhie, si cam in toata tara aceste slujbe se fac regulat si au tacut. Sa speram ca va lucra Bunul Dumnezeu si in inimile celor care tin mai mult la traditiile populare eronate decat la cinstirea unei asa de mari sarbatori din calendarul nostru. Psa Cristina

Natalia spunea...

Mari, avem şi din aceia. Poate nu aşa de mulţi ca în alte zone, dar sunt. Eu însă nu vorbeam despre ei (care măcar au o poziţie clară), ci despre oameni care în general vin la biserică. Din asta e dureros, pt. că acest gest arată că de fapt vin tot doar pentru că... "aşa ne-am pomenit". Şi atât.

Natalia spunea...

Alina, "popi" care merg prin sate sunt destui... Dar sincer, după 7 ani, nu mai cred că rolul preotului e determinant. Dacă omul vrea să creadă, găseşte Calea şi duhovnicul de care are nevoie. Iar dacă nu vrea să ştie, pretexte se găsesc mereu. Ba popa nu face destul, ba face prea mult, ba... :)

Corina, aşa e. Am constatat, din păcate, că după o anumită vârstă doar o suferinţă foarte mare poate zgudui o astfel de împietrire...

Cristina mea dragă, şi eu zic de multe ori slavă Domnului pentru Trinitas, că altfel ar zice oamenii că suntem eretici :). Da, rugăciunea pentru ei cred că are cele mai bune rezultate.

Amalia spunea...

Natalia sunt de acord cu tine cand spui ca omul nu vine la biserica pentru credinta, pentru iubirea fata de Mantuitor ci pentru ca asa au fost invatati si ce e rau e ca mai mereu de vina e preotul pentru toate. Din pacate sunt putini aceeia care merg la biserica pentru dragoste de Domnul, pentru ca nu pot sta in casa cand e mare sarbatoare din datorie fata de Domnul, daca vrei, sunt putini care nu tin cont de gura lumii pentru a-si marturisii cu fermitate credinta. Sa ne rugam Domnului pentru ei, pentru noi, ca sa nu ne pierdem!

MariaM spunea...

Nu e vina lor. E vina preotilor dinainte in primul rand. 7 ani uneori sunt putini intr-o parohie pentru a schimba un rau inradacinat in mult mai multi ani de cei dinainte. Cu rabdare si perseverenta, inainte sa mergeti va doresc.Sigur se vor obisnui in timp.

Diana Maria spunea...

Natalia şi noi ne-am "lovit" destul de des de obiceiurile mai puţin bune păstrate de-a lungul timpului, iar când am încercat să arătăm că facem ceea ce de fapt îndeamnă biserica am fost fie luaţi peste picior, fie consideraţi oile negre care vin şi schimbă rânduielile...

Natalia spunea...

Amalia, da, doar din mila Domnului vin cele bune, nevrednicia noastră e totală.

MariaM, cum ziceam, eu nu mai cred în "vina preotului". Am crezut, în primii ani de parohie, când mi se părea că dacă noi facem lucrurile altfel, oamenii vor fi altfel. Şi nu sunt.
Da, Domnul să dea răbdare, perseverenţă şi multă dragoste tuturor slujitorilor Săi!

Diana, sunteţi la parohie acum?
Da, ispite sunt multe atunci când vrei să slujeşti. Ca şi dezamăgiri şi greutăţi. Important e să mergem înainte, cu nădeje numai la Domnul, nicidecum la oameni...

Ramona spunea...

Greu, Natalia, foarte greu de schimbat, de îndreptat!
Nădejdea la Domnul!

Natalia spunea...

Numai la El! pedagogia divină, slavă Domnului, e incredibilă şi minunată!