„Sărut mâna, dom’ profesor!” Gânduri de despărţire temporară…

Prof. Pantilimon Cornea 
(2 august 1936 – 26 ianuarie 2013)

„A trezit în mine o voinţă de a învăţa mai mult, de a studia… Trebuie să fac rost de multe cărţi, cât mai multe!” Aşa scriam în jurnalul adolescentin despre noul meu profesor de franceză, domnul Cornea, în seara de 30 decembrie 1993. Am descoperit jurnalul „întâmplător”, aseară, căutând pe la ai mei caietele de franceză din liceu. Şi am fost surprinsă să descopăr cât de devreme – după trei luni de clasa a IX-a – simţeam deja suflul dragostei de carte bună pe care mi l-a transmis.

.

Cuvintele nu pot reda ce a însemnat pentru mine „Proful de franceză”. Aflat în apropierea vârstei de pensionare, la maximul de experienţă acumulată, era o enciclopedie vie. Nu în sensul de dicţionar rece, ci de întâmplări de viaţă, de cultură. Impunea un respect iremediabil. Nu avea o metodă didactică, dar îmi transmitea o stare, o dorinţă de a şti, de a cunoaşte, de a citi cât se poate de mult. Datorită lui am parcurs mii de pagini în franceză; îi datorez ortografia intrată „în sânge”, cu care am trecut lejer prin facultate.

.

Este singurul profesor cu care am ţinut legătura şi după absolvire. Dragostea şi încurajările lui mi-au dat într-o perioadă extrem de dificilă o încredere vitală în mine şi în Dumnezeu. Iar asta nu se poate uita.

.

După ce m-am căsătorit, l-a primit în inima lui şi pe soţul meu, de parcă l-ar fi cunoscut dintotdeauna. Am avut şi bucuria să îl primim de câteva ori la casa noastră parohială – iubea plimbările. Se bucura de noi, era încântat de biblioteca noastră, făceam schimb de cărţi. Printre primele întrebări când ne întâlneam se afla neapărat: „Şi voi ce mai citiţi?”. Putea vorbi infinit despre cărţi, despre cultură. Ne despărţeam întotdeauna greu.

.

Salutul său cald şi cuceritor a fost vreme îndelungată „Aaa, bonjour, Nathalie!”. În ultimii ani, s-a transformat în „Aaa, sărut mâna!” – la fel de plin de căldură. Astăzi, e rândul meu să spun: „Sărut mâna, dom’ profesor!” Pun înaintea Domnului darul nemăsurat pe care mi l-aţi făcut şi Îi voi repeta mereu ruga ca El să ne mijlocească reîntâlnirea. Cea veşnică.

.

Până atunci, un colţişor din inima mea vă va odihni mereu. „Cu aceeaşi dragoste dintotdeauna”.

Natalia

Notă. Dacă aveţi gânduri de aducere aminte, m-aş bucura să le împărtăşiţi.

(Editare ulterioară:)

 

Notă biografică:

-          2 august 1936 – se naşte în comuna Prundul Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinţii Toader şi Ileana;

-          şcoala primară şi gimnaziul le face în satul natal;

-          absolvent al Liceului „George Coşbuc” din Năsăud;

-          1959 – absolvent şi licenţiat al Institutului teologic ortodox din Sibiu;

-          1964 – absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti;

-          1965 – se căsătoreşte cu Clemansa, având împreună doi fii, Radu şi Ciprian;

-          1964-2000 – profesor de limba franceză la liceele făgărăşene „Doamna Stanca” şi apoi „Radu Negru”.

Spicuiri din cuvintele de la înmormântare:

„Excelentul profesor Pantelimon Cornea iniţiază în Ţara Făgăraşului un stil didactic inconfundabil, cu ţinuta academică a omului superior, privind lumea din Everestul unei vaste şi rafinate culturi umaniste, determinând admiraţia absolută a zecilor de generaţii de liceeni, a profesorilor şi a făgărăşenilor. Cred că stelele cerurilor, şi luna, şi soarele, de pe deasupra Ţării Făgăraşului, se vor roti de multe ori până când se mai ivească un alt domnul profesor Pantelimon Cornea, traversând culoarele liceului Radu Negru şi bulevardele oraşului Făgăraş solitar, visător, detaşat, ca un cocor din steme de ţară.”

Prof. Ion Funariu

„Om de vocaţie, a ştiut să aprindă acest candelabru frumos împodobit al făgărăşenilor şi al Ţării Făgăraşului cu mintea şi cu sufletul lui.”

Pr. Ioan Dincă

„Îmi aduc aminte cu drag de clipele şi orele pe care le petreceam împreună la casa din Brujeni, la Prundul Bârgăului, cu unchiul meu drag, vorbind probleme de teologie, sfătuindu-mă spre o carte bună şi învăţând cu drag limba franceză. (…) Astăzi profesionistul şi prietenul rămâne în mijlocul nostru. La Dumnezeu pleacă ce-i mai de preţ, sufletul. Nu cred că-l conducem „pe ultimul drum”.  Eu cred că undeva, în Împărăţia cerurilor, Dumnezeu a pregătit deja o sală de clasă, unde o parte din copii au plecat înainte de vreme. Iar unchiul Nucu, ajuns acolo, va preda fiecăruia cunoaşterea lumii din care aceştia nu au apucat să cuprindă cu mintea. Nu pot decât să-l îmbrăţişez cu drag şi să-i spun cum îi spuneam întotdeauna când ne întâlneam: „Sărut-mâna, unchiu’ Nucu!”, să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine şi să-mi iau pentru ultima dată la revedere de la dragul meu unchi zicând o rugăciune din Canonul înmormântării: «Hristos să te odihnească în latura celor vii, şi uşile raiului să‑ţi deschidă, şi moştenitor împărăţiei Sale să te arate, şi iertare să‑ţi dăruiască de cele ce ai greşit în viaţă, Iubitorule de Hristos. » Amin!”

Teodor Cornea, nepot al domnului profesor

Aduceri aminte:

„Era o bogăţie de om. Nu l-am avut profesor, dar odată am asistat la o lecţie de-a lui în care nu a vorbit despre limba franceză, ci despre locurile pe care le văzuse. Am rămas fascinat. Era un om cu o ţinută... autentic boierească, aristocratică parcă. Şi acum, la 50 de ani, când îl vedeam, scoteam mâinile din buzunar înainte de a-l saluta..."

Dan Ciocoiu

"Un gand pios pentru dl. Cornea, eminent profesor de franceza. Nu-l vom uita, el va ramane de-a pururi in inimile noastre. Dl. Cornea a fost unic. Da, intr-adevar, ne-a daruit tuturor comorile "intru fiintare" si noi, la randul nostru, am dobandit darurile spirituale, intelepciunea vietii, bucuria cartilor si a unei prietenii indelungate. Cat il regret! Mi-a lasat un gol pe care nimeni nu-l va umple niciodata. Dumnezeu sa-l odihneasca!"

Viorica Bica

  "Cu inimile îndurerate, ne rugăm pentru odihna veşnică a celui care a fost un om de aleasă omenie, dl. profesor Cornea Pantelimon. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!"

Daniela Cristescu

"Eu nu prea am amintiri despre el, pot doar sa spun ca acele cateva ore de meditatii luate in clasa a 12-a m-au marcat in sensul in care pe tot parcursul acelui an am renuntat sa mai invat la orice alta materie, petrecandu-mi zilele, serile si chiar noptile cu carti in franceza, dictionar si vocabular, intr-o lectura neostoita. Nu stiu cum a facut, dar tocmai asta e meritul lui, ca trezea in tine sentimentul cel bun pentru lectura, chiar independent de persoana lui, aplecarea spre studiul individual (cel care dupa parerea mea te ajuta cel mai temeinic la dobandirea de cunostinte). Sigur ca asta m-a marcat si o voi tine minte toata viata. O perioada intensa, deosebita, efervescenta, una din acele perioade in care te cladesti cu mult spor."

Amalia Dragne