miercuri, 21 decembrie 2011

Domnul să ne ajute să primim Bucuria

Bucuria e altceva decât veselia sau buna-dispoziţie. Naşterea Domnului e bucurie profundă, delicată, plină de sensibilitate.
Domnul să ne dea puterea şi înţelepciunea de a ne debarasa de grijile multe, chiar aparent bune, dar care nu ne mai lasă timp să facem puţin loc în suflet. Loc pentru o mică iesle. Atât.

Împreuna-călătorie se apropie de final. Mulţumesc, tot cu gând de rugăciune.



Şi în final fac loc colindelor – câteva care m-au sensibilizat în mod deosebit anul acesta.




Oaspeţi cu azur în gene
Şi zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră
Cu colinde şi tilinci.

Cântec legănat şi fraged,
Înfloriri de ghiocei
Umbre mari ţineau isonul
Albăstrind pe după ei.

Se părea că-n zvon de aripi
Şi miros de tămâier
În colindă mi se-ngână
Pui de om cu pui de cer.

Şi cântară, şi urară
Şi plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger
Risipind pe urma lor.

Şi era o pace albă,
Ca ninsoarea, şi era
O sfială ce din stele
Până-n inimi tremura.

Bacii lepădară grija:
Astăzi lupii ţin ajun,
Porumbeii nu visează
Vânt de uliu căpcăun.

Şi zăvozii şi dulăii
Să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n
Ieslea de la Betleem.

Fă-mi-te numai ureche
Ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele,
Gângureşte Pruncul Sfânt.


Colind "Slava s-aiba nesfarsita" ASCOR Cluj









D-auzi gazdă, ori n-auzi
Toaca-n cer şi slujba-n rai.

Toaca-n cer cum o bătea,
Slujba-n rai cum o făcea.

Dumnezeu cum cuvânta,
Maica Sfântă se ruga.

Şi să stai să tot priveşti
Cum făcea slujbe cereşti.

Îngerii ţiind stâlpări
Cântau sfintele cântări.

Pentr-un Fiu ce S-a născut
Domnul nost’ fără-nceput.

Cum lumini Îl lumina
Cum cobuze răsuna.

Că S-a născut pe pământ
Fiul Tatălui Cel Sfânt.





Pe cerul cu flori frumoase
Florile dalbe. (*)
Grea turmă de oi se lasă
Florile dalbe, florile dalbe. (**)

Toată turmă se-ntorcea(*)
Numai baciu-ntârzia. (**)
Baciul stă, să înnoptă (*)
Pe creştini să-i adună. (**)
Pe creştini să-i adună (*)
Veste mare să le dă. (**)
Că astăzi pe-acest pământ (*)
S-a născut Pruncuţul Sfânt. (**)
Mândru şi frumos să crească (*)
Pe noi să ne mântuiască. (**)
Şi-acum gazdă dumneavoastră (*)
Să plătiţi colinda noastră .(**)
Să ne daţi colaci şi mere (*)
Să cântăm, s-avem putere. (**)
Să ne daţi colaci şi pâine (*)
Şi-om colinda până mâine. (**)
La mulţi cu sănătate (*)
Hristos să vă dea de toate. (**)





Din cer senin, un cor divin
Se-aude lin cântând.
Păstori cu har, pe culmi apar,
Albi miei în dar ducând.

O stea din zări, veghind cărări
Spre departăre-arzând,
Conduce magi cu daruri dragi,
În albi desagi, ducând.

Şi-un Prunc plăpând cu chipul blând
Stă surâzând, tăcând.
Din cer senin, un cor divin
Se-aude lin cântând.

Naşterea Domnului să vă fie de folos!
N.

11 comentarii:

Irina spunea...

ce frumos e panoul cu Nasterea Domnului!de unde ati luat imaginea pentru el?

Amalia spunea...

Draga Natalia iti multumesc pentru gandurile tale bune si pentru colindele minunate! Sa ne dea Domnul tuturor un Craciun cu bucurie sfanta si pruncul Iisus sa se nasca in sufletele noastre! Cu mare drag te imbratisez, Amalia

Madalina spunea...

Multumim.

Multumim si pentru urarea din mail.

Una dintre colindele mele preferate e: http://www.youtube.com/watch?v=tKGX4EA1klQ

Craciun cu bucurie!

Te imbratisez cu drag,
Madalina

preoteasa Natalia spunea...

Irina, oare de ce vorbeşti la plural? (ţi-am verificat profilul, să mă asigur că eşti tu :) )
E panoul copiilor, iar imaginea constă de fapt din 2 planşe dintr-un set de la ed. Sf. Mina. Am prezentat mai pe larg aici:
http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.com/2011/03/planse-didactice.html

preoteasa Natalia spunea...

Amalia, cu mare drag. Amin! te îmbrăţişez şi eu!

Mădălina, mulţumim! oare nu ne vedem, totuşi? :)

Liliana spunea...

Sunt superbe colindele acestea! Le ascult in fiecare seara cu bucurie si emotie! Va multumesc!

Cu drag,
Liliana

preoteasa Natalia spunea...

Cu mare drag, mă bucur! şi aştept să ne vedem!

Marilena spunea...

Nati, sarbatori binecuvantate cu toate cele de folos de la Hristos Domnul! La multi ani cu bucurie!

Liliana spunea...

Tare frumoase colindele, draga Natalia!

Sarbatori cu pace si bucurie!

Ana Maria spunea...

Craciun fericit!

preoteasa Natalia spunea...

Mari, Liliana, Ana Maria, mulţumesc mult, la fel şi vouă!