Inmormantarea Parintelui Teofil

Revin cu câteva poze de la înmormântarea Părintelui Teofil. Vorbe nu am prea multe, decât că a fost o zi cu pace. Am simţit că majoritatea celor prezenţi erau ucenici ai Părintelui. Chiar dacă nu toţi se spovedeau la dânsul, toţi cunoşteau bucuria pe care ne-a propovăduit-o, faptul că Părintele bucuriei a murit aşa cum a trăit, adica bucuros şi pregătit. Aşa că am văzut chipuri liniştite, împăcate, chiar dacă lacrimi pentru noi, cei rămaşi, nu se puteau opri să apară la colţul ochilor.

Crucea Părintelui era pregătită de multă, multă vreme:
După Sf. Liturghie a început slujba de înmormântare, afară:

"Pământule, deschide-te şi primeşte pe cel plăsmuit din tine mai înainte cu mâna lui Dumnezeu, care acum iarăşi se întoarce la tine, cel ce l-ai născut. Căci Ziditorul a luat ceea ce a fost după chipul Său, iar tu primeşte trupul lui ca ceea ce este al tău."

(Rânduiala înmormântării călugărilor)

Am întâlnit mulţi, foarte mulţi oameni dragi. După cum spuneam, întristaţi, dar nu trişti. Spunea cineva: Părintele s-ar supăra să ne vadă trişti.
I-am remarcat şi pe ASCOR-işti, cei mult iubitori ai Părintelui, dar şi mult iubiţi de dânsul. Şi m-am gândit că, pentru prima oară, Părintele le vede aievea minunatele costume populare:

Apropo de vederea dăruită Părintelui după moarte, mi-a plăcut mult răspunsul:

Părinte Teofil, nădăjduiţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vedeţi ceva în lumea cealaltă, în veşnicie?
Dragă, m-am mai gândit eu la treaba asta singur, că dacă eu doresc să văd lumea aceasta şi n-o pot vedea, în veşnicie o să văd lumea care va fi în veşnicie? Şi răspunsul mi-a fost acesta: Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să ştii că eu şi-n veşnicie pe tine tot aşa te las!“, n-aş putea zice altceva, decât: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!“.
Adică eu cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am ceva ca să mă împlinesc, sunt mulţumit cu cât este. Ştiu că alţii au mai mult, ştiu că alţii pot mai mult, mă bucur că pot ei şi ce nu pot eu, nu mă deranjează cu nimic pentru că viaţa nu se trăieşte prin comparaţie şi nici nu doresc să am ceva ce nu pot avea. Nu eu am venit pe lumea aceasta cu voinţa mea în situaţia aceasta de ştirbire, de îngrădire; nu eu o să hotărăsc ceea ce urmează în cealaltă vreme a vieţii mele şi în veşnicie. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!

(Basilica)

Natalia