"De unde toate aceste căutări pentru lucrarea ei? Eu aveam nevoie de un model şi cred că l-am găsit în ea. Citind manuscrisele, am suferit alături de ea, m-am bucurat alături de ea. Am trăit într-un fel în perioada interbelică, fiind impresionată de educaţia pe care o primeau atunci românii. M-au impresionat dârzenia ei, curajul, răbdarea pe care le-a căpătat pe parcursul întregului ei drum duhovnicesc. În manuscrisele ei am descoperit toate suişurile şi coborâşurile ei şi mi-am dat seama că doar credinţa a fost cea care i-a dat putere să treacă peste toate obstacolele şi a ţinut-o ancorată în Adevăr. Atunci m-am gândit că acesta este modul în care trebuie să trăim. Să-L căutăm pe Hristos şi tot ceea ce va fi aparent greu de purtat în viaţa noastră să ducem cu Hristos. Dacă eu am primit atât de multe lucruri citind opera Olgăi Greceanu şi am primit atât de multă bucurie, m-am hotărât să se bucure şi alţii de ea şi de opera extraordinară a ei!" (Iuliana Mateescu)
Da, este un adevărat model care ne îndeamnă la trezire, la iubire faţă de cultura şi tradiţia românească, iubire de frumos. Dacă uneori ne cuprinde o jenă că suntem români, e pentru că habar n-avem ce e cu ţara asta şi ce oameni au iubit neamul ăsta (deşi de origine poloneză, Olga Greceanu şi-a asumat total ţara adoptivă).
De citit:
- Olga Greceanu
- O mare si uitata doamna a culturii romanesti - Olga Greceanu
- Poveste fără sfârşit cu Olga Greceanu
De văzut:
De vizitat:
N.
3 comentarii:
Alice Voinescu, o alta distinsa doamna a acestei tari de caracter tare, inteligenta lucida si simtamant cald, nota in al sau ,,Jurnal":,,Olga, o propovaduitoare, neobosita, vorbind zilnic in Biserici, inflacarata de o splendida credinta, activa, vie, servind spiritualitatea romaneasca. Ma simt atat de nula, de neputincioasa, de pusa la o parte de viata!"
Mai are pe alocuri si alte notite despre Olga Greceanu.
Imi cer scuze de lipsa diacriticelor.
Merita intr-o buna zi o ,,revelatie" si Alice Voinescu...
Corina dragă,
ce tare îţi mulţumesc că mi-ai adus aminte de ea! Am mai întâlnit-o, dar razant, amânând mereu aprofundarea.
Şi mă bucur de revenirea blogului tău, o excelentă sursă de astfel de "revelaţii".
Trimiteți un comentariu