sâmbătă, 31 ianuarie 2009

A inceput pregatirea pentru Postul Mare

Duminica trecută, numită Duminica lui Zaheu, este începutul unei serii de duminici pregătitoare pentru Postul Mare. Ele sunt ca un urcuş, o călătorie care ne pregăteşte pentru perioada de post:

Duminica lui Zaheu - dorinţa, foamea şi setea după Dumnezeu
Duminica canaanencii (lipseşte în unii ani, în funcţie de data Paştilor) - credinţa statornică
Duminica vameşului şi fariseului - smerenia
Duminica fiului risipitor - întoarcerea din exil
Duminica lăsatului sec de carne - Înfricoşătoarea Judecată
Duminica lăsatului sec de brânză - Iertarea.

Primul lucru de care avem nevoie la începutul acestei călătorii este deci dorinţa. Zaheu a avut dorinţa de a-L vedea pe Hristos. Această dorinţă l-a făcut să depăşească faptul că era scund (neînsemnat şi păcătos) şi a "forţat" atenţia Domnului, L-a adus pe Hristos în casa lui.

Mâine urmează Duminica canaanencei, în care avem de învăţat credinţa statornică. Hristos o supune pe această femeie unui adevărat examen, cum spune Părintele Steinhardt, examen constituit din mai multe etape:

1. neluarea în seamă, ignorarea. Ea îi ţine calea, topită de nefericire, strigă şi-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt (Matei 15, 23).

2. respingerea intervenţiei mult iubiţilor Săi ucenici. Apostolii Domnului, ucenicii, credincioşii, apropiaţii Săi, aceia pe care-i asigură că lor li s-a dat să cunoască tainele împărăţiei cerurilor intervin în zadar pentru hananeancă.

3. declinarea de competenţă. Cuvintele: „Nu sunt trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel (de altfel contrazise de „Mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta“) (Ioan 10, 16) constituie ceea ce în limbaj juridic se numeşte declinare de competenţă şi totodată singurul caz din tot cuprinsul Evangheliilor unde Domnul Se arată procedurist. El care a pus duhul deasupra literei, El Care mereu a învăţat că esenţială e substanţa, El - de data aceasta -hananeencei îi opune o excepţie strict procedurală şi de formă; cazul tău nu intra în atribuţiile Mele. Ca şi cum ar fi spus: ducă-se petiţionara la alt ghişeu, aici nu are ce căuta.

4. insulta, jignirea, ocara. După ce - cu vorbe ca de gheaţă - şi-a declinat competenţa, Iisus trece la insulte directe, la ofense grele şi la cinica zeflemisire. El Care stabilise că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă şi cine va zice fratelui său raca vrednic va fi de judecata sinedrului, iar cine-i va zice nebunule vrednic va fi de gheena focului (Matei 5, 22), El o apostrofează pe hananeancă şi-i azvârle proverbul cu pâinea ce nu se cuvine a fi dată câinilor. Altfel spus facându-i pe solicitantă şi pe ai săi câini, iar pe ea personal - consecvent celei mai elementare logici - o defineşte căţea.


Cum răspunde femeia la acest examen? Ne spune atât de frumos tot Părintele Nicolae:

a) Prin credinţă. Ea, păgâna, străina, vine cu deplină încredere la Hristos şi nici o clipă - în toată vremea crescândelor greutăţi ale examenului - nu se îndoieşte, nu se supără, nu cedează ispitei de a renunţa să mai ceară, imboldului de a se îndepărta şi a-şi căuta de treabă, nu manifestă o cât de mică slăbiciune;

b) Prin dezinteresare. Nu cere pentru ea, cere pentru fiica ei;

c) Prin curaj. Curajul de-a revendica, acolo pe pământ cananean, ajutorul unui iudeu. Apoi curajul de a rezista afronturilor, insultelor ce i se aduc în public. In sfârşit curajul (ori îndrăzneala) nu numai de a cere ci şi de a striga;

d) Prin siguranţă. Perseverează, nu se dă bătută;

e) Prin bunăcuviinţă, impecabilă politeţe şi nedezminţită eleganţă. Nu-i luată în seamă, e respinsă, e alungată, e bruftuită, e insultată, e făcută de râs şi ocară - şi-şi păstrează totuşi, neîntrerupt calmul, nu încetează a se purta şi a răspunde cu cea mai desăvârşită cuviinţă. I se închină Domnului, I se aruncă la picioarele Lui (Marcu 7, 25), zice: Doamne ajută-mă, iar invocării dispreţuitorului, atrocelui, nemilosului proverb cu pâinea rezervată copiilor şi tăgăduită câinilor ce replică îi dă? Il neagă cumva ori protestează, ori îi denunţă cruzimea, ori îl discută, (cum ar fi putut prea bine - chiar în limitele politeţei - face?) Nu, câtuşi de puţin. Il confirmă; zice: Da, Doamne.

f) Prin smerenie. Incuviinţând: afirmaţia Domnului, Da, Doamne, hananeanca dă dovadă şi de mare smerenie, deoarece se recunoaşte a fi nu mai puţin nevrednică de mila Sa decât un biet animal (socotit de popoarele orientale ca spurcat);

g) Prin inteligenţă. Printr-o mare şi iscusită inteligenţă şi un răspuns pe cât de neaşteptat pe atât de extraordinar şi de abil şi care pe Domnul - iubitor de vorbire mintoasă - trebuie să-L fi încântat.

Şi ne mai spune Părintele: „De aceea şi trece examenul cu brio şi ia o notă peste calificarea maximă, ia - cum ar veni - zece plus. Se alege - doar ea, numai ea - din toţi şi toate cărora Iisus le-a tăcut o minune pentru că L-au rugat şi au crezut în El, se alege, ea singura, cu apelativul O, femeie! Vocativul acesta exclamativ e absolut unic în Evanghelii. Tot unic este şi adjectivul mare din sintagma mare este credinţa ta.“

Minunat model pentru noi, menit să ne pregătească pentru călătoria împreună cu Domnul spre Patima Sa, o călătorie pe care eu mi-o doresc împreună cu voi, ca şi în Postul Crăciunului.

Natalia

P.S. Fragmentele din Părintele Nicolae Steinhardt sunt din volumul Dăruind vei dobândi, iar cuvântul întreg despre femeia canaaneancă îl puteţi găsi aici.

vineri, 30 ianuarie 2009

IPS Laurentiu la noi

Acum o săptămână, vinerea trecută, primeam vestea că peste 2 zile IPS Laurenţiu, mitropolitul nostru, avea să vină la noi. Veste paralizantă în primul moment, pentru că nu ştiam de ce să mă apuc, având în vedere că întotdeauna mi-am închipuit ca acest moment, când îl va rândui Dumnezeu, îl vom şti cu mult mult timp înainte.
După ce m-am panicat oarecum în prima fază, le-am aruncat apoi pe toate în braţele Domnului, spunându-i că dacă El îl aduce, El să şi rezolve ce e de rezolvat. Şi, aşa cum mi se întâmplă întotdeauna când fac aşa, în situaţii care mai de care mai "disperate", El le-a aranjat pe toate, eu doar m-am pus la dispoziţie :). Au ieşit deci toate bune: oamenii s-au mobilizat incredibil de repede, vestea a circulat rapid (cu aceeaşi viteză cu care circulă bârfele, deşi veştile bune circulă de obicei mult mai greu :D), ajungând şi la cei care locuiesc la oraş; câţiva preoţi au reuşit să îşi rezolve şi să vină la noi, costumele populare au fost scoase din lăzile de zestre, iar mâncarea parcă s-a făcut singură :), deşi am avut nişte emoţii crunte că nu va fi gata la timp (pireul l-am pus la fiert abia după ce am ieşit de la biserică, pentru că nu am vrut să se petreacă nimic "bucătăricesc" în timpul Sfintei Liturghii).
Dar cum spuneam, Domnul minunat este şi le-a rezolvat pe toate. Iată şi povestea zilei în imagini, sper să vă bucure şi pe voi bucuria noastră:
Scopul vizitei Părintelui mitropolit a fost acela de a ne încuraja în încercare prin care trecem, legată de procesul în care cele 7 familii de greco-catolici revendică singura biserică a satului. Cuvântul său a fost autoritar împotriva celor care "se cred stăpâni" peste munca unei întregi comunităţi, menţionând că nu este loc de compromis (preotul greco-catolic, care vine de la Făgăraş şi slujeşte într-o capelă amenajată în incinta şcolii, insistă pentru slujirea alternativă în biserică). Soluţia corectă, dreaptă şi morală, menţionată de IPS Laurenţiu, este să fie calculată valoarea lăcaşului de cult, iar partea greco-catolică să fie despăgubită cu suma care i se cuvine în proporţie cu numărul de credincioşi. (Este o soluţie care le-a fost propusă, însă nu a fost acceptată, pentru că ei vor întreaga biserică).
Înalt Prea Sfinţitul ne-a chemat la rugăciune adâncă şi încredere în puterea lui Dumnezeu.
Pe lângă autoritar, cum spuneam, cuvântul a mai fost şi plin de bucurie pentru mare iubire a lui Dumnezeu pe care o vedem în Duminica lui Zaheu, duminică cu care începe perioada de pregătire pentru Postul Mare, alcătuită din 6 duminici premergătoare.
O duminică minunată pentru noi, istorică în viaţa acestui sat (este prima vizită a unui mitropolit) şi, spre bucuria noastră, o zi frumoasă şi pentru părintele mitropolit, care s-a simţit bine în liniştea slujbelor de la noi, continuată şi în atmosfera prietenoasă a unei mici agape în casa parohială.
Iar eu profit de ocazie şi vă rog să nu ne uitaţi în rugăciunile voastre, Domnul să vă răsplătească dragostea!
Natalia

miercuri, 21 ianuarie 2009

Virgiliu Gheorghe la Sibiu

Ieri a avut loc la Sibiu o conferinţă la care mi-aş fi dorit mult să ajung. Iată însă că cei de la Agnos ne-au făcut marea bucurie de a înregistra şi a pune pe net seara duhovnicească în care invitat a fost Virgiliu Gheorghe, care a vorbit despre Efectele televiziunii asupra minţii umane.


Conferinta Virgiliu Gheorghe - SB ian 2009
Asculta mai multe audio Evenimente »

Natalia

Recomandări din arhiva Apostolatului

Am reuşit să mai postez un număr din arhiva Apostolatului, nr. 6. Din cuprins:
Natalia

marți, 20 ianuarie 2009

Rugaminte

Ivona ne roaga sa venim in sprijinul copiilor cu ADHD si parintilor lor. Mai multe informatii aflati aici.
Natalia

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Unde este Adevărul?

Spuneam în postarea anterioară că trăim vremuri tulburi şi amestecate. Diavolul umblă cu nişte subtilităţi demne de experienţa sa de mii de ani în încercarea de îndepărtare a omului de Cale, iar internetul este un mijloc nemaipomenit de potrivit pentru intenţiile lui: îţi oferă anonimatul, poţi să zici orice pentru că nu te poate verifica nimeni, ai viteza luminii în propagarea informaţiei etc etc. Iar noi... conştiinţa este amăgită că facem lucruri folositoare, de suflet, în timp ce... căutăm Adevărul on-line, cum spunea cineva:
„Nu mai cautati Adevarul on-line! Ceea ce veti gasi aici, in imparatia nimicului, veti lua drept Adevar si veti fi inselati. Nu uitati pilda martirilor: noi nu luptam cu trupul si cu sangele, ci impotriva puterilor intunericului! Singura lupta care ni se cere este aceea cu propriile patimi. Si asta nu se poate duce on-line.“

Unde găsim Adevărul?

1. Duhovnicul. Duhovnicul este cel căruia îi încredinţezi totul, mergând până la gânduri. Asta presupune că îţi este accesibil destul de des, pentru ca lupta împotriva răului din noi să fie luptă, şi nu amăgire. Chiar dacă din când în când primim binecuvântarea lui Dumnezeu de a cerceta un părinte îmbunătăţit, mai greu accesibil, nu ne putem spovedi doar acolo, dacă nu putem ajunge uşor şi când avem nevoie. Duhovnicul este cel mai concret mijloc prin care Dumnezeu ne vorbeşte direct şi clar şi avem nevoie să cerem ajutorul Lui la fiecare pas.


2. Sf. Liturghie. Participarea la Sf. Liturghie este necondiţionată, cel puţin duminică de duminică, dacă serviciul ne opreşte în zilele de sărbătoare din timpul săptămânii. În timp ce Domnul se jertfeşte pentru noi pe Sfânta Masă a Altarului noi nu putem face altceva decât să fim prezenţi acolo. Sigur că există excepţii ca ţintuirea la pat etc., dar acestea rămân excepţii.


3. Sf. Împărtăşanie. Invitaţia Domnului: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.....“ cere răspuns. Nu o dată pe an, nu de 4 ori pe an, ci raportându-ne la Sf. Împărtăşanie ca la o hrană concretă a sufletului, fără de care acesta moare încet, dar sigur. Cum să trăim fără Domnul în noi? Şi ce mod mai concret cunoaşteţi de a-L avea pe Domnul în noi decât Sf. Împărtăşanie?

Dacă le vom avea pe acestea trei: sfatul şi binecuvântarea duhovnicului la orice pas, Sfânta Liturghie - unde se dă Dumnezeu - şi Sfânta Împărtăşanie prin care, după ce ne-am curăţit sufletul prin spovedanie, Îl primim pe Domnul să locuiască în noi, nu avem de ce să ne temem. Oricât ar fi de grele vremurile şi prigoana, Domnul va fi mereu în noi şi cu noi şi Duhul ne va învăţa ce să facem. Dacă trebuie să suferim vom suferi, dacă trebuie să ne jertfim ne vom jertfi, dacă trebuie să vorbim vom vorbi ce ne spune El, dacă trebuie să tăcem vom tăcea.
Natalia

vineri, 16 ianuarie 2009

Semne de întrebare

Exista o vreme când ceea ce era scris era de o mare valoare. Au existat timpuri în care o carte valora cât o pereche de boi sau chiar mai mult. Astăzi scrisul nu mai este nici pe departe atât de valoros. Oricine poate publica orice, dacă are bani. Iar pe internet… oricine poate spune orice care poate fi luat drept adevăr, iar informaţiile circulă cu o viteză uimitoare, chiar dacă sunt false, pentru că cei care le preiau nu verifică autenticitatea şi provenienţa lor.
M-am lovit de nenumărate ori de acest aspect. Cel mai tare m-a durut atunci când informaţii trimise de mine au fost amestecate astfel încât a ieşit un mare fals. Iar dezminţirile nu sunt acceptate, pentru că „ne pierdem credibilitatea”. Foarte trist!
Eu una nu mai am de ceva vreme încredere în ce este scris (cu atât mai mult pe internet!), adică îmi pun mereu în semn de întrebare. O fi aşa sau n-o fi aşa? Internetul este într-adevăr o mare unealtă, prin care ne putem folosi mult duhovniceşte, şi de aceea cred că este foarte „vizat” de cel viclean. Iar dacă avem discernământul de a nu intra pe site-uri care ne-ar putea sminti sau îndepărta de Cale, atunci el încearcă să ne păcălească printr-o amestecare a informaţiilor, aruncând „mici” minciuni îmbrăcate într-o formă adevărată, care sunt preluate imediat de oameni bine intenţionaţi, pentru că ele chiar par adevărate. Mare păcăleală!
Natalia

miercuri, 14 ianuarie 2009

Apostolat in Tara Fagarasului nr. 24

Am reuşit să pun Apostolatul şi pe net, iar cu această ocazie vă fac câteva recomandări:
- Vreau să cresc... mic - un articol adresat celor... mari
- Al doilea an de "Apostolat" - un editorial scris de mine, cu ocazia împlinirii a 2 ani de la apariţia Apostolatului. Putin cam "serios" pt.un ceas aniversar, dar... asta-i viata.
- un nou verset de reţinut la rubrica Cuvinte veşnice, aici.
- "Am căutat să-mi fac treaba cu seriozitate" - un interviu cu un părinte din Victoria (oraşul construit pentru a fi model de oraş ateu, adică fără biserică sau credinţă), o viaţă impresionantă.
- Planningul familial sau lupta contra vieţii nenăscute - partea a doua, care răspunde la mai multe întrebări actuale: este acceptat în Biserica Ortodoxă planningul familial? ce fel? este acceptată metoda calendarului?
- "Marea problemă este că îl iubesc" - un răspuns al Maicii Siluana, la rubrica Pas în doi
- Soacra mea este ok - cât adevăr este în bancurile despre soacre? (tot la rubrica Pas in doi)
- Părinţi inteligenţi - în ziua de azi nu e suficient să fii un părinte bun, trebuie să înveţi să fii un părinte inteligent - o recenzie după Dr. Augusto Cury.
- Sf. Ioan de Kronstadt - viaţa sfântului pe scurt, un model actual (a plecat la Domnul în 1908)
- si la rubrica Cu Dumnezeu în casă:
Iar dacă vreţi toate articolele, varianta de tipar o găsiţi aici.
Natalia

marți, 13 ianuarie 2009

Concluzii

Nu am vrut să închei această călătorie înainte de a vă împărtăşi bucuria sărbătorilor de la noi, ceea ce am reuşit abia azi.
La finalul acestei despărţiri vreau să vă mulţumesc celor care aţi ales să călătorim împreună, şi pun lista cu linkuri aici, pentru că ea nu va mai fi disponibilă pe coloana din stânga:

Împreună călători:

Postul acesta a fost pentru mine unul deosebit, pentru că m-am simţit parte dintr-o comunitate care posteşte, care Îl pune pe Dumnezeu deasupra tendinţelor lumii de azi de a nu-şi mai pune nici o restricţie. A fost o mare bucurie să postim împreună, să ne rugăm împreună, să călătorim împreună. Cum spunea şi Ioana aici, a fost parcă tare scurt acest post, dar simt că împreuna-călătorie se prelungeşte dincolo de perioada de post. E o împreună călătorie pe Cale, împreună cu Domnul, Căruia îi dau slavă că v-am cunoscut.
Vă îmbrăţişez cu drag şi vă mulţumesc!
Natalia

Craciun in Tara Fagarasului (V): a patra zi - concerte de colinde in Tara Fagarasului

Ei bine, la noi a existat si o a patra zi de Crăciun :). De ce? Pentru că părinţii care au participat la concertul de la noi ne-au rugat să mergem şi la ei. Nu am fost formaţia completa din a doua zi (ne-a lipsit şi dirijoarea :)), dar ne-am descurcat şi am ajuns la Olteţ:

unde am primit răsplată o feciorească, foarte frumos jucată:
apoi la Victoria:
şi la Ucea de Jos:
Deci 3 concerte în câteva ore, cine ar fi crezut? Pentru noi a fost o mare bucurie să vestim Naşterea Domnului în acest fel, sperăm ca bucuria noastră să se fi transmis şi la cei pe care i-am colindat...
Aşa s-au încheiat zilele Naşterii Domnului la noi, acesta a fost ultimul episod. Au urmat apoi zile grele pentru mine, dar nădejdea pe care mi-a dat-o Domnul că El se află mereu şi în orice clipă cu noi (ba chiar ne ia şi în braţe când suntem în necazuri), mi-a dat putere să trec prin toate.
Sper să vă fi transmis măcar o frântură din bucuria pe care am primit-o noi de la Pruncul născut în iesle pentru noi şi pentru mântuirea noastră, o părticică din Bucuria Domnului, pe care nimeni nu o poate lua de la noi...
Natalia

luni, 12 ianuarie 2009

Craciun in Tara Fagarasului (IV): a treia zi - concert de colinde la biserica Brancoveanu

Sâmbătă, a treia zi de Crăciun, după Sf. Liturghie am plecat la Făgăraş, unde de la ora 16 avea loc in prezenta Inaltului nostru concertul de colinde al grupului Axios, al Protopopiatului Făgăraş. Un cor exersat, nu ca noi :).

După aceea au cântat două colinde, cu permisiunea IPS Laurentiu, un grup de copii din Ucea de Jos, însoţiţi de parintele Ion Tărcuţă, parohul lor. Mi-au plăcut tare mult, nişte voci curate şi frumoase, minunate! Iar faptul că erau îmbrăcaţi în costume populare... pe mine mă impresionează întotdeauna.
Apoi a vorbit Înaltul, despre colinde:
Mi-a plăcut mult remarca pe care a făcut-o, că la colindat nu se merge singur, ci întotdeauna "în ceată". E exact lucrul ce m-a bucurat cel mai mult anul acesta: minunea împreună colindării şi comuniunea pe care am avut-o în acele zile. Atunci când te aduni în numele Domnului se creează nişte legături puternice, minunate, care nu pot fi descrise în cuvinte!
După concert am plecat din nou... la colindat! :).
Natalia

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Craciun in Tara Fagarasului (III): a doua zi - concertul la Bucium si la colindat

Concertul de colinde de Crăciun la noi în sat a devenit o "tradiţie", adică este la a III-a ediţie :)). În anii trecuţi s-a numit "mini-concert", pentru că am fost doar noi doi şi câte una din prietenele noastre, pentru că nu s-au nimerit niciodată amândouă. Anul acesta a rânduit Dumnezeu să fie disponibile ambele, dar şi un părinte dintr-un sat vecin, cu doamna lui preoteasă, dirijoare iscusită. Aşadar ar fi trebuit să fie un "concerţel" :). Vă spuneam însă aici că în seara primei zile de Crăciun am plecat la colindat prin Ţara Făgăraşului, la oameni tare dragi, pe care seminarul cu Maica Siluana la care am participat împreună ne-a legat într-un fel inexprimabil. În finalul minunat al serii le-am spus tuturor că noi avem un mic concert a doua zi. Şi să vezi surpriză, în ziua concertului unul câte unul sunau să ne spună că vin şi ei. Mare bucurie!
Concertul audio l-am postat acum câteva zile, îl puteţi asculta aici.
Pozele sunt pe bucăţi, pentru că cel care fotografia avea un copil dormind în braţe :).
La sfârşit "gazdele" care ne-au primit cu colindul - enoriaşii noştri - ne-au făcut (cum se aude pe înregistrare) şi o surpriză a darului, deşi le cântasem că "n-am venit să cerem, am venit să dăm" :) :
După concert am plecat toţi să îl colindăm pe duhovnicul nostru, la Şinca. Aici am profitat de ocazie şi în acelaşi timp am colindat şi la telefon, printre alţii pe Irina şi Anca:
Seara părea că se apropie de final, însă aflând că Prea Sfinţitul Andrei este la Sâmbăta, am plecat în graba mare să îl colindăm. Ne-a primit cu mare drag:
Căutându-l mai apoi pe părintele stareţ, am ajuns să colindăm în holul Academiei, făcându-i pe cei cazaţi acolo să se arate pe la colţuri în treninguri (sau pijamale) şi papuci de casă, înarmaţi cu telefoane şi aparate de fotografiat şi filmat :). Cred că eram "ca la urs", o ceată de colindători formată din preoţi şi femei în costume populare, colindând în holul Academiei, care are o acustică incredibilă:
video

În ciuda faptului că am făcut să răsune Academia, nu l-am găsit pe părintele stareţ, decât după ce am plecat de acolo. Am văzut lumină la Părintele Teofil şi ne-am făcut curaj, deşi era târziu. Ne-a primit şi ne-a ascultat cu drag, răsplătindu-ne cu binecuvântări şi bomboane.
Deci încă o zi plină cu har şi bucurie, multă multă, aşa cum numai Domnul ştie să dăruiască!
Natalia

Craciun in Tara Fagarasului (II): a doua zi - Sf. Liturghie şi joc

Mi-am mai revenit în ultimele zile şi, slavă Domnului, am reuşit să termin la timp şi noul număr din Apostolat (ceea ce, fie vorba între noi, este de-a dreptul o minune, având în vedere ce s-a întâmplat în ultima vreme), aşa că reiau postările despre minunatele zile de sărbătoare pe care le-am avut.
După ce v-am povestit
cum m-am pregătit
si cum am petrecut Ajunul şi prima zi de Crăciun
continui cu a doua zi:
La Sf. Liturghie au fost mulţi copii care s-au împărtăşit, pentru că a fost mai greu pentru ei să fie prezenţi în prima zi, la noi slujba începând la ora 4 dimineaţa.
Vă prezint (pe lângă mine şi părintele) şi o familie care a primit din partea mea distincţia: "cea mai frumoasă familie de anul acesta" :) :
De la ora două a început jocul, mai întâi afară, în centrul satului:
În timpul brâului atenţia cetaşilor a fost distrasă şi li s-a furat steagul:
video
"Hoţii" s-au întors la negocieri:
şi le-au cerut cetaşilor ca plată să mai joace o sârbă: Tinerii s-au îndreptat apoi spre căminunde şi-au continuat jocul:
Iar noi am plecat acasă, pentru că începeau să ne sosească colegii corişti pentru concert :).
Natalia

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Concertul de colinde din Bucium

Până voi reveni cu zilele Naşterii Domnului de la noi vă ofer concertul de colinde pe care l-am ţinut a doua zi de Crăciun în biserica noastră din Bucium. Pe unii dintre voi v-am colindat direct, fie prin telefon fie faţă către faţă.
Pentru restul însă, cu întârziere, dar nu prea târziu (pentru că colindele se cântă şi ascultă până la Bobotează): primiţi cu colinda?
Să vă spun şi că vă rog să ţineţi cont de faptul că nu am avut nici o repetiţie în prealabil, să ne iertaţi deci pentru "scăpări". Am tot stat pe gânduri dacă sau cât din concert să public, până la urmă m-am hotărât să îl postez integral, sperând să vă transmită şi vouă bucuria pe care noi am vrut să o dăm mai departe:

Concert colinde in biserica Sf. Treime din Bucium, jud. Brasov, 26 dec. 2008

Natalia

vineri, 2 ianuarie 2009

Cum putem ajuta sufletul trecut la cele veşnice

La rugămintea Larisei vă împărtăşesc câte ceva despre acest lucru, pentru că mă preocupă în aceste zile şi, într-adevăr, la moartea cuiva din familie cei apropiaţi se pierd mai mult în organizări administrative neglijând oarecum o realitate care ne este exprimată în cântările înmormântării:
Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, si nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându-si ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-si, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare milă.”

Pentru a avea câteva repere despre ce se întâmplă cu sufletul după ce părăseşte trupul: se spune că timp de 3 zile el stă în preajma corpului. Apoi, până la 40 de zile, sufletul călătoreşte prin locurile în care a trăit, rememorându-şi trecutul. În a 40-a zi are loc judecarea lui, numită judecata particulară, care însă nu este definitivă, pentru că la sfârşitul lumii urmează judecata universală, când vom fi judecaţi nu doar după viaţa noastră, ci după consecinţele acţiunilor noastre în viaţa celor din jur şi a urmaşilor noştri.
În rugăciunile noastre trebuie deci să ţinem cont de aceste repere.

Ce ar trebui deci să facem atunci când ne moare cineva apropiat, în afară de năucitoarea sarcină de a organiza o înmormântare? (cel puţin pentru mine a fost năucitoare, însă i-am încredinţat-o lui Dumnezeu, care mi-a deschis uşi şi mi-a pus la îndemână oameni care m-au îndrumat).

- în Molitfelnic scrie că: „murind vreunul dintre creştini, imediat rudele să cheme pe preot“, care va citi câteva rugăciuni pentru cel adormit (din câte ştiu eu nu se practică acest lucru, preotul venind abia în a doua seară pentru slujbă)

- ca şi rugăciuni există câteva speciale, de exemplu:

însă ca rugăciune generală şi de durată se citeşte Psaltirea. Este cel mai bun lucru pe care îl puteţi face în cele 3 zile de priveghere. Pe rând şi în continuu, cu voce tare - dacă aveţi cu cine, sau din când în când şi în gând - dacă sunteţi singurii rugători din familie. Citirea Psaltirii aduce mare alinare sufletului celui adormit.

- îndată după moarte este bine să duceţi un pomelnic la o biserică/mănăstire unde se slujeşte zilnic Sf. Liturghie, pentru o pomenire de 40 de zile. Dacă nu puteţi din prima zi, neapărat după înmormântare. Iată ce spune Părintele Serafim Rose:
„Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie. (…) Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia. “

Iar Sf. Ioan Maximovici:
„pomenirea la Sfânta Liturghie este de un folos aparte pentru ei. S-au arătat mulţi morţi şi au mai fost şi alte întâmplări care arată cât de folositoare este pomenirea morţilor. Mulţi care au murit în pocăinţă, dar cărora nu le-a stat în putinţă să-şi dovedească pocăinţa în timpul vieţii, au fost sloboziţi de chinuri şi au dobândit odihna.

- milostenia este de asemenea foarte importantă:

„O, rude si apropiaţi ai morţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului si a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-au fost apropiaţi si au murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră a tuturor, se află aceeasi cale, si cât vom dori si noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim si noi milostivi faţă de cei morţi. “
Părintele Serafim Rose

Şi, în final, alte 2 fragmente din cuvintele unor sfinţi:

„În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, si astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia să facă fapte bune. În cea de a treia zi, Hristos care Însusi a înviat din morţi a treia zi, porunceste sufletului crestin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.“
Sf. Ioan Maximovici

„Pentru cea care pleacă va începe îndată războiul trecerii prin vămi. Acolo are nevoie de ajutor! Rămâi întru această cugetare si o vei auzi strigându-ţi: ‘Ajutor!’ Acolo trebuie să-ţi îndrepţi toată atenţia si toată iubirea pentru ea. Cred că va fi cea mai adevărată mărturisire de dragoste dacă, din clipa iesirii sufletului ei, vei lăsa în seama altora grija pentru trupul ei mort, vei merge într-un loc unde să poţi fi singur, să te adânceşti în rugăciune pentru ea, în noua ei stare si cu nevoile ei neaşteptate. Pornind asa, să strigi neîncetat către Dumnezeu să o ajute, vreme de şase săptămâni, şi cu adevărat, chiar si mai mult decât atât. În istorisirea Teodorei, vistieria din care au luat îngerii pentru a-i îndepărta pe vamesi, a fost agonisirea de rugăciuni a bătrânului ei. Rugăciunile tale vor fi la fel. Nu uita să faci aşa. Aceasta este dragostea!
Sf. Teofan Zăvorâtul

Dumnezeu să îi miluiască pe toţi cei dragi ai noştri trecuţi la Domnul şi să primească rugăciunile noastre pentru ei!
Natalia

joi, 1 ianuarie 2009

Moartea

Cu acest gând a început pentru mine noul an, pentru că marţi, 30 decembrie, a murit bunica mea, cu care am locuit 22 de ani din cei 30 ai mei. Astăzi, deci, de anul nou, am îngropat-o. Moartea este pentru mine un eveniment care mă înclină spre meditaţie, spre tăcere, spre aprofundarea credinţei... Iar slujba înmormântării cred că este slujba care m-a "convertit", dacă pot spune aşa. Cuvintele ei îmi amintesc mereu şi mereu că viaţa asta nu are nici un sens, dacă nu ar exista Dumnezeu.
"Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu rămâne cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci, venind moartea, toate acestea pier."

"Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră."

"Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis..."

Aşa că vă rog să mă iertaţi pentru tăcerea mea la început de an, nu ştiu cât o să dureze, vă rog doar să o pomeniţi şi voi pe bunica mea, Victoria. O să revin mai încolo cu continuarea împărtăşirii Crăciunului la noi.
Nu cred nici că o să termin Apostolatul la timp, pentru că, în afara faptului că am avut sărbătorile şi apoi înmormântarea, nu am primit decât 2 materiale, deşi termenul de predare a expirat azi. Deci nu aşteptaţi Apostolatul, şi pomeniţi-mă şi pe mine.
Natalia